Intr-o zi rama, sapand, a gasit un tunel ce ii mirosea altfel; era un tunel de vierme. Viermii erau cei mai mari dusmani ai ramelor. Odata, doi prieteni buni, un vierme si o rama, iesisera la suprafata. Rama incerca sa ii arate viermelui cat de frumos este sa iesi la suprafata dupa ploaie. Un pui de om le vazura atunci si spusesera: "Uite, mami, doua rame!" Indignat, viermele ii spune ramei: "Cum poate cineva sa ma numeasca pe mine<<Rama>>? Eu sunt asa, mic si verde, pe cand tu esti o namila impiedicata si rosie ca sangele inchegat!" Enervandu-se, namila de rama nu sta pe ganduri si isi infuleca prietenul. Asa a inceput dusmania dintre viermi si rame, iar acum era razboi de-a binelea. De partea viermilor sunt acum si melcii, si limacsii. E, drept, ramele au si ele aliati, pe miriapozi, de la care eroul nostru a si imprumutat picioarele. dar miriapozii au fugit toti in desert la auzul stirii cum ca Bear Grylls ar fi in zona. Si asa au ramas ramele singure, impotriva fortelor viermilor.
Situatia dintre rame si melci era foarte tensionata. Dintr-o simpla problema rasiala, acum viermii si ramele gaseau tot felul de motive pentru care sa se certe, precum furtul mancarii sau ocupatii teritoriale. Razboiul politic a devenit unul armat. Se arunca cu...pamant. Multe vieti de taratura s-au pierdut, multe plante au crescut mai mari in acel loc. Si totusi, razboiul nu se terminase.
Mai era un vecin de-al lor, care in ultimul timp a indurat tot razboiul asta, tot zgomotul si toata forfota l-au impins la pragul nebuniei. Era cartita. Si putea sa deschida gura odata si sa inghita aproape toate taraturile, dar altfel ramanea fara hrana.
Auzind despre cele intamplate, cartita s-a gandit sa intervina. Astfel ca, in timpul luptei, gropi au inceput sa se surpe sub taraturi, si toate au cazut sub pamant. Ramele au simtit mirosul, mirosul pradatorului, al cartitei. Aceasta nu incerca sa manance cele doua tabere, ci sa le impace.
Era un vierme pe care ramele il voiau de mult mort, defapt chiar si restul viermilor il voiau. E vorba despre un vierme de carte, pe care toti il umesc Stephanie Meyer. Nu era nimic special la acest vierme, dar in schimb se considera mai destept decat oricine si orice. A, da, si ii stralucea pielea....pielea plina de mucus.
Cartita se decide sa sacrifice acest vierme de carte ca semn al pacii intre taraturi. Toata lumea era fericita, cartita era bucuroasa ca poate dormi linistita. Miriapozii s-au intors, iar Bear Grylls face ce stie mai bine.
Si asa a aparut Hanukkah!
Paste Fericit!
